O NOUĂ METODOLOGIE pentru măsurarea impactului social al dezastrelor[1]

 

Abstract: The main task of this presentation was to outline the basic lines of a new methodology

for the assessment of the social impact of risk scenarios. Because of its uninterrupted potential threat, any disaster can be called infra-disaster (infrahazard), i.e. is distinguished by its latency not only by its moments of effective manifestation. The defining treat of infrahazards refers, therefore, to the fact that a potential disaster will have someday a destructive impact on what the experts used to call the social and territorial “surface systems”, defining for normal situations of daily life.

The surface effects assessments of an infrahazard are the relevant data to be used for an early warning upon a future disaster. A theoretical construction and a correlative methodology are requested to give a cognitive support for the science and management of infra-hazards. The presentation contained in the synthesis that we will outline below insists on these issues. We can say that a disaster is always here only that, in the phase of its latency, the parameters go down to a threshold close to zero. It acts like “waves in the physical world” excepting that what is waving in this case is the latent underlying hazard (disaster), or infra-hazard (infra-disaster) and, of course, it will be confirmed, as already mentioned, by its effects on the “surface systems”. The infra-catastrophic model of analysis asks therefore to draw the maps of infra-hazards as part of an early warning approach. That is the second objective of the present paper. This type of maps will include certain parameters meant to measure territorial distances of the different areas from the disaster’s hotspot. Such an approach appears to be an essential pathway to a precautionary management of disasters. In conclusion, the synthesis below focuses on this new approach of disasters’ social impact which is based on the analytical model of infra-hazards. At the end of this synthesis we will present some illustrative maps of the potential impact of some of the ten infradisasters for which we calculated the territorial synthetic index of their social impact based on the assessment of risk scenarios.

  Determinarea impactului social al dezastrelor prin studiul infrahazardelor

Metodologia evaluării impactului unui scenariu de risc pe baza determinării impactului înaintea producerii hazardului a ridicat unele dificultăți metodologice pe care demersul INSOC a trebuit să le rezolve. A fost necesară o nouă metodologie care se bazează pe evaluarea impactului infrahazardelor (metodologia INSOC a fost asumată de către Inspectoratul Român pentru Situații de Urgență). Prima dificultate a vizat chiar definirea noţiunii de hazard-pe-cale-de-a-se-produce, despre care nu ştim decât unele aspecte teoretic-probabile dezvăluite de scenariile de risc (datorate echipelor de experți în domeniile celor zece tipuri de hazarde, de la cutremure la epidemii și epizootii). Primul pas al acestui nou model de evaluare a impactului (noua metodă) creat de către echipa INSOC a constat în reconstrucţia sistemului de noţiuni și a metodologiei însăși încât să ne permită să operăm de la efect spre cauză şi deci să combinăm ceea ce nu s-a produs, dar se va produce cândva (hazardul potenţial sau, cu termenul propus de noi, infrahazardul), cu ceea ce s-a produs cândva şi s-a fixat în memoria socială a dezastrelor. A devenit evidentă necesitatea de a combina procedeele de evaluare predictivă cu cele de evaluare ex post (ex ante, ex post) într-unul și același demers, şi chestiunea a fost rezolvată prin combinarea metodei scenariului cu metoda anchetei sociologice de teren şi a unor indici agregați între care „indicele sintetic teritorial de impact social”, indicii „delta” ai distanţei faţă de zona de hot-spot a unui hazard etc. Este evident că noua metodologie presupune constituirea unor echipe interdisciplinare, fără de care demersul devine imposibil. Studiul scenariilor de risc și a impactului acestora în România, coordonat de către IGSU în cadrul proiectului: „Evaluarea riscurilor de dezastre la nivel naţional (RO–RISK)”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional „Capacitate Administrativă 2014–2020”, a adus laolaltă ministere de resort, institute de profi, universități și Institutul de Sociologie al Academiei Române. ceea ce a permis elaborarea Raportului deja menționat[2]. Pentru o evaluare ex post facto am dezvoltat metodologia socioscopiei impactului şi astfel s-au obţinut hărţile de impact. Studiul nostru s-a finalizat cu partea de reconstrucţie a modelului matematic de evaluare a distanțelor „delta” faţă de zonele de hotspot ale impactului. Modelul propus de noi a fost astfel adus la forma sa maximă de operaţionalizare, ceea ce sporeşte valoarea metodologiei INSOC de evaluare a impactului social şi psihologic al unor scenarii de risc. (pentru o prezentare detaliată a metodologiei și a modelului matematic propus pentru determinarea distanțelor „delta” față de zona de hotspot se poate consulta numărul special al Revistei Române de Sociologie, nr 5-6, 2017)

 Măsurarea dinamismelor latente cu mare impact distructiv - infrahardele

Modelul teoretic şi metodologia adiacentă elaborate de INSOC în cadrul proiectului european coordonat de către IGSU- România permit evaluarea impactului social al scenariilor de risc, pornind de la cercetarea unor dinamisme latente cu mare efect distructiv asupra ecosistemelor habitaţionale din România. Aceste dinamisme latente nu se văd, dar sunt prezente în profunzimile acestor ecosisteme şi tocmai pentru a cuprinde în definiţia lor această proprietate – latenţa – am propus noţiunea de infrahazard. Infrahazardul[3] este o noțiune necesară pentru a defini acele tipuri de ameninţări care sigur se vor întâmpla doar că nu putem şti când (în schimb putem estima proporţia vătămărilor pe care le vor provoca „sistemelor de suprafaţă” – deopotrivă infrastructuri teritoriale şi sisteme de comunicare şi de relaționare socială pe raza lor teritorială). Aceasta deosebeşte un infrahazard de un hazard în genere care descrie şi el o ameninţare posibilă, dar una abstractă, despre care nu se poate spune nimic concret, nici în privinţa razei sale nici a gravităţii vătămărilor provocate. În cuprinsul unui studiu bazat pe metodologia validată (și etalonată) în cadrul proiectului amintit au fost examinate chestiunile teoretice şi metodologice ale cercetării infrahazardelor. O trăsătură distinctă a acestui tip de abordare constă în faptul că evaluează efectul înaintea cauzei, adică măsoară impactul unui hazard care nu s-a produs încă. Aceasta este noutatea cea mai relevantă a abordării noastre (a modelului) fiindcă, în general, studiul hazardelor este unul post-dezastru, adică procedează de la momentul manifest al hazardului spre cunoaşterea efectelor sale (impactului) reale. Metoda şi modelul avansate de noi procedează invers: evaluează impactul potenţial al unui hazard pe cale de a se produce (care nu s-a produs încă). Acesta este înţelesul noţiunii de infrahazard şi astfel deducem imperativul semantic al lansării sale ca termen special. Infrahazardul acoperă măsurătorile impactului unui hazard pe cale de a se produce. Aceasta este definiţia operaţională a termenului. Toate aceste demersuri sunt posibile dacă îmbinăm cele trei metode amintite: scenariul de risc, ancheta sociologică de teren asupra memoriei unor dezastre anterioare, indicii agregați şi socioscopia (hărţile de impact potenţial). Studiul dinamismelor dezorganizante (haotizante) ne arată că sistemul variază între două stări sau praguri: starea indusă de „cel mai grav risc posibil” (worst credible risk[4]) şi starea indusă de „cel mai scăzut risc posibil” (lowest credible risk). Aceste stări nu se distribuie omogen în spaţiu, astfel că putem distinge arii de concentrație maximă şi arii de concentrație minimă a perturbărilor induse de un hazard. Dezastrele sunt, aşadar, dinamisme haotizante care vor genera perturbări ale vieţii cotidiene într-o arie de manifestare denumită zonă de risc sau de hazard (de dezastru). Graţie acestei metodologii transdisciplinare[5] devine posibilă cercetarea integrată a dezastrelor şi deci a perturbărilor şi distrugerilor generate de ele: de mediu, demografice, economice, socio-psihice (impactul, sub toate formele lui). Impactul este tocmai suma acestor dinamisme perturbatorii induse de hazarde. Metodologia lansată de INSOC cuprinde un set de metode și procedee inter şi transdisciplinare între care: utilizarea scalelor de impact, calculul indicilor de impact, cartografia simplă şi suprapusă, metoda hotspotului şi deci harta distanţelor faţă de maxim, matricea riscurilor (bazată pe produsul dintre probabilitatea riscului şi impactul riscului) şi culminativ baza integratoare de date (Platforma digitalizată). Aceste metode sunt comune tuturor echipelor de specialişti, de profiluri disciplinare distincte, implicate în cercetarea riscurilor. O dimensiune esențială a noii metodologii presupune considerarea distincției dintre mediile slab și puternic structurate drept un aspect esențial pentru măsurarea efectului infrahazardelor.

  „Medii slab structurate” şi Infradezastrele

Analiza comparativă a scenariilor de risc și a impactului infradezastrelor ne confruntă cu problema validării acelui model de analiză care pune în relaţie producerea unui hazard şi ceea ce ecologia organizaţională denumeşte „medii slab structurate”[6]. Această noţiune este esenţială în analiza infrahardelor. Mediul social nu este unul vid, ci include multe organizaţii (Hannan & Freeman, 1993, p. 91)[7]. Variabile precum legitimitatea organizaţiilor şi deci gradul de încredere a populaţiei în organizaţii reprezintă dimensiuni ale gradului de structurare a mediilor sociale şi totodată a rezilienței unei populaţii după dezastre. Organizaţiile cu o scăzută legitimitate sunt o faţetă a mediilor slab structurate şi deci a unor medii cu un capital social diminuat şi deci o densitate dinamică sau morală scăzută. „Noţiunea de mediu slab structurat se referă la absenţa unui sistem de relaţii prealabile între medii foarte diverse şi organizaţii dispersate, aflate la mari distanţe spaţiale şi chiar tehnologice (decalaje de tehnicitate între diversele organizaţii”) (Bădescu, 82).

În studiile noastre am propus un indice de evaluare a gradului de structurare a mediilor de viaţă cotidiană în şi pe zone de risc (în arii de manifestare a riscurilor specifice). Acesta este un indice agregat al fricii sociale (teama în faţa riscurilor), al traumei psihice, al încrederii în instituţii şi al perturbărilor vieţii cotidiene în raport cu cele zece tipuri de risc[8]. Un astfel de indice poate fi interpretat în cadrul intervalului de variaţie (0–1), care, prin rescalare, ne dă o scală în 5 trepte de evaluare a gradului de structurare a mediului social în ariile scenariilor de risc, astfel că putem determina dacă mediul social al unui anume scenariu de risc este unul slab ori puternic structurat. Calculul gradului de structurare a mediilor sociale la nivelul scenariilor se poate folosi şi de metoda coeficienţilor „delta” pentru a măsura distanta faţă de mediile puternic sau maximal structurate: χ = 2 – δ = 2 – (1–v)2 + (1–e)2, unde: v = vulnerabilitatea socială a populaţiei din aria scenariului; e = gradul de expunere la risc în aria de manifestare a unui scenariu.  Mărimea δ poate fi utilizată, deci, pentru a calcula mărimea χ care măsoară gradul de structurare a mediilor sociale ale scenariilor de risc. Putem astfel să ne dăm seama dacă un anume hazard se va produce într-un mediu slab, mijlociu sau puternic structurat. Aceste proprietăţi ale mediului vor influenţa impactul hazardelor ceea ce reprezintă o altă faţetă a noţiunii de hazard potenţial (infrahazard). 

 Gradația (scalarea) hectică a ecosistemelor habitaționale

Noţiunea de infrahazard devine imperativă, fiindcă un scenariu este, de fapt, „cadranul” unui hazard pe cale de a se manifesta, în condiţii (parametrii) care compun tabloul hectic[9] potenţial al acelui hazard încă neîntâmplat, dar care este acolo, în substratul unui ecosistem habitaţional, la puterea unor parametri potenţiali pe care putem să-i determinăm (infrahazard). Pe aceştia îi putem denumi parametrii hectici fiindcă sunt constituţionali (constitutivi) sistemului, adică se menţin în sistem ca factori de slăbiciune sau vulnerabilitate potenţială a ecosistemului habitaţional, fac parte din trăsăturile lui definitorii. Ecosistemul habitaţional din Vrancea, de pildă, este de 16 ori mai expus riscurilor seismice decât ecosistemul bănăţean. Acest raport de fragilitate constitutivă este un parametru hectic al ecosistemului habitaţional vrâncean.

 

Experții și populația – actori cognitivi. Vulnerabilitate, expunere, impact

Orice dezastru este, de fapt, în sens mai profund, precum am precizat deja, un infradezastru, adică un dezastru pe cale de a se produce. Prin urmare, predictibilitatea unor parametri de impact ai dezastrelor şi a unor praguri şi intervale de variaţie a acestor parametri este posibilă numai dacă abordăm dezastrele ca infradezastre, adică sub forma unor evoluţii ciclice, de la o stare latentă la una manifestă, de la un minim la un maxim al perturbărilor. Putem caracteriza, aşadar, impactul unui dezastru prin intervalul său de variaţie (dat de distanța dintre zona de minim şi cea de maxim impact) şi prin indicii de variaţie a impactului corelativi subzonelor sale de variaţie. Noţiunea de infradezastru ne îndrumă şi ne permite să evaluăm starea de maxim a impactului unui hazard prin raportare la faza lui de latenţă, de relativă adormire, comparabilă fenomenelor de semitrezie. Un hazard este acolo când noi nu percepem niciun fel de semn al prezenţei sale indubitabile. Infradezastrele pot fi evaluate prin cel puţin trei dimensiuni: vulnerabilitatea specifică (determinată pe baza datelor din scenariile de risc), expunerea (determinată pe baza datelor din scenarii şi din anchetele de teren), impactul propriu-zis (numărul unităţilor de impact, indicele de impact, determinabile pe baza datelor din scenarii şi din anchetele de teren). Ştiinţa perturbărilor se constituie, iată, în zona de cooperare interdisciplinară şi de intersectare a metodei scenariilor (aportul experţilor) cu metoda anchetelor de teren (aportul cognitiv al populaţiei cercetate). Numai aşa poate decola ştiinţa infrahazardelor şi deci teoria perturbărilor (a impactului), cu partea ei de predicţie. Pentru a determina intervalul de variaţie al perturbărilor potenţiale (impactului) induse în aria de manifestare a unui hazard potenţial (infrahazard) vom folosi datele scenariilor şi ale anchetei şi vom calcula indicii distanţei faţă de maxim (zona de maxim a pragului perturbărilor) conform relaţiei: δ = (1–e)2 + (1–v)2 ↔ [pentru Is corelativ zonei totale de impact al acelui hazard], unde: e = expunerea, v = vulnerabilitatea specifică, Is = impactul social al scenariului, δ = indice „delta” al distanţei  (UAT-urilor) faţă de zona de impact maxim (hotspot).

 „Febra hectică”. Mărimile de interval

Putem vorbi despre ecosisteme în sens static, dar ne putem referi la ele şi în sens dinamic dacă le abordăm din perspectiva unei infraecologii, adică a unei ecologii dinamice, care este marcată de o anume slăbiciune potenţială similară „febrei hectice”, cu termenul lui Ammon Shea.

Studiul infradezastrelor ne permite să trecem de la abordările punctual-statice la cele vectorial-spaţiale sau eco-dinamice ale dezastrelor, în sensul că în locul unor indici statici (coeficienţi medii) vom opera cu mărimi de interval sau vectoriale. Impactul nu mai este prezentat doar prin indicele său mediu zonal, ci şi prin mărimile sale de interval, agregate sub forma coeficienţilor de hazard cu funcţie corectivă (ne spun cât de mult şi pe ce rază teritorială putem corecta indicele de impact al unui hazard potenţial adică al unui scenariu de risc).

 Socioscopia impactului scenariilor de risc. Ariile de risc

Socioscopia impactului hazardelor ne permite să poziţionăm fiecare subzonă de impact pe o scară de impact care variază între pragul minimului impact şi pragul impactului maxim. Sociogeografia impactului social al hazardelor poate fi descrisă folosind harta distanţelor (coeficienţii „delta”) fiecărui UAT faţă de zona maximului impact, un grafic al distribuţiei UAT-urilor în raport cu cele trei praguri de impact asociate celor trei subzone de gravitate a perturbărilor (impactului), un tabel al UAT-urilor în raport cu cei doi indici asociaţi fiecăruia: indicele „delta” al distanţelor faţă de pragul maximului impact şi indicele Rk de poziţionare a subzonelor pe harta distanţelor faţă de maxim, pe o scară în cinci culori de impact şi trei subzone de impact (legenda culorilor evidenţiază aceste subzone).  

Vulnerabilitatea la risc, expunerea, vulnerabilitatea socială, impactul potenţial (ansamblul de perturbări potenţiale ale vieţii cotidiene) şi indisponibilizarea potenţială a capitalului social sunt cele cinci dimensiuni ale unui infrasistem hectic (ansamblu de hazarde posibile) asociat unei arii de risc. Prin studierea ex ante (pe baza datelor din scenarii şi din anchetele de teren) a regimului hectic latent al unei asemenea zone putem face estimări asupra parametrilor viitoarelor dezastre, nu şi asupra intervalului lor de revenire.  În general, putem să determinăm descriptiv harta perturbărilor potenţiale ale vieţii cotidiene (impactul social al scenariilor de risc) ca distribuţie areală a coeficienților de infrahazard (indicii de expunere şi de vulnerabilitate potenţială la risc, indicii de vulnerabilitate socială, indicii „delta” ai distanţei faţă de zona maximului impact şi coeficientul Rk de poziţionare) asociați fiecărei locaţii pe hartă. Folosirea acestor indici permite clusterizarea teritorială a zonelor de impact

Ipoteza că orice dezastru este, de fapt, un infradezastru, adică se manifestă ciclic prin treceri de la o stare latentă la una manifestă, reintroduce determinismul relativ în acele complexităţi (regionale) compuse din hazarde naturale potenţiale, vulnerabilităţi sociale, expuneri variate la risc şi, în consecinţă, din perturbări potenţiale ale vieţii cotidiene. Acestea toate plus distrugerile potenţiale compun ceea ce numim infradezastre zonale

 Procedeul variației pragurilor critice

Toate sistemele hectice (şi sistemele complexe indeterministe sunt sisteme de acest tip, adică se manifestă sub forma variaţiei stărilor febrile) se supun legităţii corelaţiei structurante între dinamisme de profunzime, care, în cazul hazardelor naturale, se referă la intensitate, arie de manifestare etc., şi dinamismele de suprafaţă, care sunt echivalente cu ceea ce denumim vulnerabilitate specifică şi intrinsecă, expunere (la risc) şi impact secundar (demografic, economic, social şi psihologic) etc. Dacă vom cunoaşte vulnerabilitatea specifică (la hazard), expunerea şi aria de manifestare a acelui hazard, graţie estimărilor mijlocite de scenariile de risc, pe de o parte, şi dacă vom determina impactul memorat al unor hazarde trecute (impactul poate fi determinat numai pe baza unor anchete sociologice de teren), pe de altă parte, putem calcula (evalua) efectele unui viitor dezastru prin parametrii lor de interval (variaţii ale pragurilor critice). Specificul acestor parametrii este că se distribuie areal, dinspre o zonă de maxim (hotspot) spre zona de minim (aproape de zero) a impactului. În metodologia cercetării transdisciplinare a infradezastrelor, aceşti parametrii de interval au fost calculaţi prin coeficienţii δ („delta”), de distanţă şi kr, de poziţionare[10]. Aceşti indici sunt derivaţi din metodologia analizei clusteriale. Ceea ce am adăugat noi în metodologia analizelor noastre se referă la individualizarea parametrilor δ în raport cu fiecare UAT în parte. În rest, folosirea lor mijloceşte trasarea pe hartă a zonelor clusteriale ale perturbărilor vieţii cotidiene în cazul unui dezastru (evaluarea impactului social al unui scenariu de risc).  

 Impactul potenţial: tabelele cronospațiale ale coeficienților δ (delta)

Infradezastrele sunt câmpuri dinamice înlăuntrul cărora putem face predicţii statistice asupra unor intervale de variaţie a impactului potenţial, cu o anume acuratețe şi deci probabilitate. Adică, putem spune: locațiile cutare se găsesc în intervalul de hotspot sau în cele de minim şi, tot astfel, putem identifica parametrii de prag ai infradezastrului, dacă avem baze de date istorice pe termen lung şi baze de date curente cât de cât riguroase (minuţioase şi ordonate sub forma unor coeficienţi de infrahazard). Admitem că infrahazardele sunt marcate de volatilitate şi deci sunt caracterizate de instabilitate. „Instability resists standard deterministic explanation. Instead, due to sensitivity to initial conditions, unstable systems can only be explained statistically, that is, in terms of probability”[11].  Pe de altă parte, ştiinţele ne spun că „totul în univers se manifestă sub forma valurilor, se mişcă în valuri. Vom sesiza că şi infrahazardele se propagă în valuri, iar unele infrahazarde au forma cunoscutelor K-valuri, a „Valurilor lungi” (The Long Waves). Asemenea hazarde sunt cele mai periculoase. Altfel spus, unele dezastre vor căpăta şi ele forma unui tsunami din cauza masivelor desimi de populaţie atrase în arealul de gravitaţie al megalopolisului postmodern, tocmai ca urmare a apariţiei unor reţele corporatiste de scară planetară. Mondializarea logisticii corporatiste este aceea care dă profilul metropolei de tip postmodern (aglomeraţiile de milioane şi zeci de milioane de oameni sunt astăzi vizibile din cosmos ca nişte pete uriaşe pe faţa uscatului planetar). Dacă ţinem seama de legea celor două trepte (two step-flow) ale propagării oricărui dezastru, treapta impactului fizic şi treapta impactului social (demografic, economic, social propriu-zis şi economic), care se combină după legea agregării vectorilor (forţelor), ne dăm seama că unele dezastre pot îmbrăca forma unor K-valuri de aceeaşi proporţie şi putere cu un tsunami. Marea problemă este ca analistul să poată previziona tipul acestora, chiar dacă nu poate prevedea momentul în care aceste hazarde se vor declanșa efectiv, adică nu va putea prognoza intervalul lor de revenire. Vei putea spune fără de nicio tăgadă că acel hazard este aici, în stare latentă şi va lovi la un moment dat cu o forţă predictibilă (prin parametrii pragurilor sale de variaţie). Este foarte mult să spui că ecosistemul uman va fi lovit de un asemenea K-hazard, să previzionezi pragurile sale critice denumite valori de impact, adică să poţi calcula indicii de impact şi să înfățișezi morfotipologia infradezastrelor care „pândesc” un ecosistem uman prin prezentarea pragurilor impactului şi a „peisajului hectic” al acelui dezastru. Păstrăm această sintagmă în ciuda unor ambiguităţi, fiindcă defineşte tocmai particularitatea unui ecosistem de a „purta” în articulaţiile sale o fragilitate potenţială, adică un set de trăsături şi dinamisme dezorganizante latente, constitutive profilului său, care ni se descoperă numai în momentele manifeste ale unui hazard (când hazardul afectează o comunitate).

 Studiul hazardului ca infrahazard, ca hazard care se va produce şi va induce un impact, permite evaluarea acestuia încă din faza de predezastru. O asemenea analiză semipredictivă poate delimita şi arealul unei asemenea „viituri” infradezastruoase. Mai mult chiar, vom putea calcula coeficienţii vectoriali (c-vectorii) ataşaţi comunităţilor din zonele de impact maxim, mediu şi minim, şi astfel vom reuşi să înfăţişăm amploarea  eco-socio-economică a dezastrului (cele trei feţe ale unui dezastru).  Tabloul triplului impact cu amplitudinea lui pe cele trei dimensiuni poate fi denumit printr-o sintagmă: „peisaj hectic” al impactului multiplu (triplu). Indicii peisajului hectic sunt, precum s-a tot precizat: indicii de expunere şi de vulnerabilitate potenţială la risc, indicii de vulnerabilitate socială, indicii „delta” ai distanţei faţă de zona maximului impact, coeficientul kr de poziţionare şi indicii impactului social zonal (ai scenariului de risc). Aceştia toţi sunt acolo, în profunzimile aproape incognoscibile ale ecosistemului respectiv, ceea ce ne-a îndrituit să-i denumim parametri hectici (trăsături fragilizante constitutive ale ecosistemului). Dacă populaţia ştie în ce peisaj hectic este localizată, va şti să-şi gestioneze riscul prin strategii de asigurare (şi chiar prin strategii de autoprotecţie, de previzionare a efectelor letale ale impactului. Nu trebuie să uităm că metodologia noastră permite poziţionarea individualizată a fiecărui UAT (în genere, a fiecărei locaţii) în peisajul hectic al zonei de risc din care face parte, astfel că organele administraţiei locale şi instituţiile pentru situaţii de urgenţă  pot iniţia măsuri preventive locale, subzonale (microregionale), zonale (macroregionale) şi, evident, naţionale.

 Morfotipologia hazardelor potențiale (infrahazardele). Tabelele cronospaţiale

Modelul pe care-l propunem aici pentru analiza infradezastrelor şi pentru calcularea δ-funcţiei de hazard (funcţia distanţei faţă de maxim: indicii „delta”) va permite persoanelor, administraţiilor locale şi guvernului, respectiv municipalităţilor, să determine peisajul matriceal al perturbărilor care vor lovi comunitatea, zona, ţara, să estimeze mărimea impactului (triplului impact) şi să adopte strategii adecvate şi rapide. În mod normal, expertul infradezastrelor va putea oferi cele trei tablouri ale dezastrelor posibile pe care, în cazul seismelor, de pildă, le încadrează în celebrele scenarii de risc seismic la 10 ani, la 100 de ani şi la 1 000 de ani. Dacă seismul care se încadrează în morfotipologia cutremurului la 10 ani are efecte reduse (fiind încadrat în clasele de risc seismic 1 şi 2, adică sub 5–6 grade pe scara Richter), în schimb, cele încadrate morfotipologic în hazardele de 100 şi 1 000 de ani ating praguri devastatoare, fiind încadrate în clasele 3, 4 şi 5 de risc seismic. Ca atare, analistul poate spune că la un moment dat România va fi lovită de un seism cu interval de revenire la 1 000 de ani, comparabil cu un tsunami ce va lovi întreaga ţară, dar nu peste tot cu aceeaşi putere şi nu cu un impact omogen teritorial şi vectorial. Calculul coeficienţilor δ (vectoriali/ δ –vectoriali), va permite autorităţilor să pregătească măsuri diferenţiale (individualizate şi totodată încadrabile în sisteme integrate de intervenţie), astfel încât atunci când acel seism K – de magnitudine maximă – va lovi ţara să poată interveni rapid, diferenţial, cu maximă eficacitate şi deci cu soluţii salvatoare. Funcţia δ a distanţei faţă de maxim va permite autorităţilor să alcătuiască modelul crono-spaţial al dezastrelor şi să determine parametrii lor de impact ca să poată evalua consecinţele, costurile şi deci amploarea intervenţiei. Noua metodologie pe care o propunem implică următorul algoritm:  a. calculul coeficienţilor vectoriali zonali (în raport cu zona de maxim a impactului); b. trasarea hărţilor de reprezentare multivectorială a impactului (cu zonele de hotspot, de impact mediu şi de minim); c. alcătuirea tabelelor cronospaţiale cuprinzând parametrii de caracterizare a impactului pentru respectivele zone: expunere, distanţe faţă de maxim, vulnerabilităţi specifice şi sociale; d. legendarea coeficienţilor vectoriali ai unui infradezastru (cuprinzând indicii de impact fizic şi populaţional – morţi, răniţi, evacuaţi, care au semnificaţia indicilor de vulnerabilitate specifică sau de expunere la hazard; e.) determinarea indicilor impactului socio-economic şi psihologic ataşaţi zonelor de incidenţă; f) calcularea indicilor de vulnerabilitate socială sau intrinsecă asociaţi aceloraşi coeficienţi vectoriali şi deci celor trei subzone; g) determinarea matricei de risc asociată acelui infradezastru). Având în vedere că indicii de impact măsoară atât amploarea sau amplitudinea socio-spaţială a impactului, cât şi durata lui, ei capătă înţeles de parametri cronospaţiali şi, ca atare, tabelele alcătuite astfel se vor denumi tabele cronospaţiale.  Tabelele cronospaţiale ale coeficienţilor „delta” şi ale celorlalţi indici de individualizare a impactului sunt tehnici pivot ale unei strategii pentru situaţii de urgenţă.

 Calculul unităților de impact. Scara în 5 trepte a impactului dezastrelor

impactul social al unui hazard este un parametru estimat. Estimarea se poate face în două moduri: prin consultarea specialiştilor sau prin consultarea populaţiei, adică pe baza memoriei sociale a hazardelor trecute. A doua metodă este cea mai sigură, fiindcă, aşa cum se exprima un expert al Băncii Mondiale referindu-se la sărăcie: „cel mai bun expert în problemele de sărăcie este săracul însuşi”. Aşadar: cel mai bun cunoscător al efectelor unui hazard (proporţia impactului şi formele acestuia) este grupul celor ce-au suferit efectele unui asemenea hazard în trecut. Pe această bază putem determina mărimea impactului real (adică măsurat la scara unei populaţii care a suferit un astfel de hazard), ca număr total de unităţi de impact conform formulei standard U = Np×Nz×Ns, unde Np = numărul celor care au suferit o formă sau alta de indisponibilizare a unui serviciu social, a unei activităţi sau a unei anume folosinţe etc., de pe urma hazardului; Ns = număr de servicii, activităţi, folosinţe indisponibilizate ca urmare a hazardului respectiv; Nz = număr de zile pe durata cărora s-a menţinut respectiva indisponibilizare (o durată variabilă de la un caz la altul: durata nu poate fi stabilită decât prin anchetă, altfel este cu totul arbitrară).

Impactul social al unui hazard este un parametru estimat. Estimarea se poate face în două moduri: prin consultarea specialiştilor sau prin consultarea populaţiei, adică pe baza memoriei sociale a hazardelor trecute. A doua metodă este cea mai sigură, fiindcă, aşa cum se exprima un expert al Băncii Mondiale referindu-se la sărăcie: „cel mai bun expert în problemele de sărăcie este săracul însuşi”. Aşadar: cel mai bun cunoscător al efectelor unui hazard (proporţia impactului şi formele acestuia) este grupul celor ce-au suferit efectele unui asemenea hazard în trecut. Pe această bază putem determina mărimea impactului real (adică măsurat la scara unei populaţii care a suferit un astfel de hazard), ca număr total de unităţi de impact conform formulei standard U = Np×Nz×Ns, unde Np = numărul celor care au suferit o formă sau alta de indisponibilizare a unui serviciu social, a unei activităţi sau a unei anume folosinţe etc., de pe urma hazardului; Ns = număr de servicii, activităţi, folosinţe indisponibilizate ca urmare a hazardului respectiv; Nz = număr de zile pe durata cărora s-a menţinut respectiva indisponibilizare (o durată variabilă de la un caz la altul: durata nu poate fi stabilită decât prin anchetă, altfel este cu totul arbitrară).

După ce s-a determinat numărul de zile-om impact la scara unei populaţii (eşantionul celor anchetaţi), se poate determina un indice mediu al impactului socio-psihologic pe o persoană (ρ) (care poate fi apoi utilizat pentru estimarea impactului social al unui scenariu de hazard. Algoritmul de calcul este acesta: 1. se determină mai întâi valoarea U = Np×Nz×Ns (vezi explicaţia de mai sus); 2. se calculează apoi indicele mediu al impactului social pe o persoană: ρ, unde:    U = numărul unităţilor de impact la nivelul populaţiei investigate;    Ne = numărul total al populaţiei investigate (total eşantion); 3. pe baza parametrilor astfel determinaţi se procedează la evaluarea impactului social al unui scenariu de risc, după formula:  ϒ = ρ × Np, unde: ρ = indicele mediu al impactului social pe o persoană; Np,  numărul populaţiei vulnerabile la riscul dimensionat în cadrul scenariului;  4. segmentul acesta de populaţie poate fi determinat fie prin produsul dintre mărimea procentuală a populaţiei care a suferit efectele unui hazard trecut (conform datelor din anchetă), fie prin produsul dintre mărimea populaţiei expuse la risc în aria scenariului şi indicele de vulnerabilitate la risc în aceeaşi arie (calculat, de fiecare dată, pe baza datelor din cadrul scenariului de risc);  5. indicele vulnerabilităţii la risc, (h), va fi standardizat ca să poată fi cumulat cu indicele vulnerabilităţii sociale generale (Ivs) şi astfel se va determina rata de vulnerabilitate totală a unei comunităţi, la scara ariei unui scenariu, după formula:  kvt = [h+Ivs]/2; 6. indicele de indisponibilizare a capitalului social ca urmare a unui hazard se determină după formula:  θ = Nv/Ni, unde:  Nv = numărul celor care, în cadrul populaţiei din aria de manifestare a unui scenariu de risc, sunt vulnerabili la una sau alta dintre formele impactului social al unui asemenea hazard (numărul lor se stabileşte pe baza datelor din ancheta de teren şi din scenariul de risc şi este dat de produsul dintre indicele de vulnerabilitate la risc (h), prin efectele unui asemenea tip de hazard, şi populaţia aflată în aria de manifestare a scenariului de risc); Ni = numărul total al populaţiei din aria hazardului (conform scenariului de risc).

 O metodă pentru dimensionarea intervenţiei postdezastru

Cercetările americane au evidenţiat o latură paradoxală a naturii dezastrelor, şi anume că dezastrele naturale nu sunt natural dezastruoase, ci social dezastruoase. Altminteri spus, manifestarea unui dezastru natural este influenţată 21 Sociologia infrahazardelor  393 de factori non-naturali, precum densitatea fizică şi morală a populaţiei din aria hazardului, dimensiunea ariei de manifestarea a riscului potenţial, vulnerabilitatea socială, deficitele sistemice ale organizării mediului social de viaţă, regresiunea culturii catastrofelor (ceea ce conduce la dezechilibrul estimărilor individuale şi sociale ale riscurilor potenţiale), regresul memoriei sociale a riscurilor etc., toate acestea rezultând în ceea ce numim paradoxul aparent al impactului social al dezastrelor, care ne descoperă că între mărimile egale ale perturbărilor şi distructivităţii unui hazard în arii diferite şi perioade diferite relaţia este întotdeauna inegală. Acest paradox aparent al impactului social se explicitează dacă luăm în considerare fenomenul indisponibilizării capitalului social24, adică al volumului de relaţii sociale întrerupte, fracturate, ca urmare a hazardului respectiv. Acest paradox ne permite să determinăm dimensiunea intervenţiei postdezastru. Altă cale nu avem. Să exemplificăm. Pentru ilustrarea unei situaţii de relaţie inegală dintre mărimi egale putem invoca cele două scenarii de risc seismic: Banat la 100 de ani şi Vrancea la 1 000 de ani. Indicele de indisponibilizare a capitalului social (volumul contactelor umane blocate, suspendate pe o perioadă dată) în Banat este de 21%, echivalent unui număr de peste 500 000 zile-om-impact (care reprezintă 21% din totalul capitalului social al ariei de manifestare a hazardului în raport cu cele 6 câmpuri relaţionale: muncă, servicii de sănătate, relaţii şcolare, servicii culturale, relaţii de aprovizionare, relaţii de acces la folosinţe). Indicele de indisponibilizare a capitalului social pentru scenariul de risc seismic „Vrancea la 1 000 de ani” este tot de 21%, dar acelaşi indice de indisponibilizare a capitalului social echivalează în cazul scenariului „Vrancea la 1 000 de ani” cu un număr de 9 742 177 zile-om-impact. Aşadar, ceea ce este 21% pentru Banat la 100 de ani nu este egal cu 21% pentru Vrancea la 1 000 de ani. În ambele cazuri proporţia capitalului social indisponibilizat şi deci nivelul relativ al perturbărilor atinge tot 21% raportat la totalul capitalului social din aria celor două scenarii, dar 21% (Banat la 100 de ani) ≠ 21% (Vrancea la 1 000 de ani). Altfel formulat paradoxul aparent al impactului, vom spune că 21% pentru Vrancea la 1 000 de ani este de 16 ori mai mare decât 21% pentru Banat la 100 de ani. Relaţia inegală dintre cele două mărimi egale se explică prin diferenţele privind agregarea celor trei mărimi – aria, densitatea fizică şi morală, intensitatea hazardului – în cele două arii. Aceasta este calea pentru dimensionarea intervenţiei post-dezastru în cele două scenarii. Dacă invocăm doar nivelul perturbărilor (acesta variază între 0 şi 1, respectiv, 0–100, în procente), nu putem evalua corect volumul intervenţiei şi deci al mobilizării postdezastru. De aceea, pentru un atare scop, trebuie să luăm în calcul şi raportul de proporţionare a volumului perturbărilor în cele două arii. Prin urmare, dacă voim să determinăm efortul intervenţiei speciale în cele două zone, trebuie să pornim de la raportul de proporţionare a indicelui de vulnerabilitate a capitalului 24 Pentru teoria relaţiei dintre dezastre şi capital social cf. Kevin Adler, Natural Disasters as a Catalyst for Social Capital, New York, University Press of America, 2014.

 

 APPENDIX

Socioscopia infradezastrelor

 I Cutremure de pământ

Indice agregat de vulnerabilitate la risc seismic – Banat (la 100 de ani)

 

Indice agregat de vulnerabilitate la risc seismic – Vrancea (la 1000 de ani)

 

Un cutremur de tip Vrancea-1000 de ani are o forță distructivă cât 16 cutremure Banat – 100 ani. Banat 100, așadar, se cuprinde de 16 ori în Vrancea 1000. Geografia seismică a estului României este de 16 ori mai distructivă decât geografia seismică a vestului României. Puterea de segmentare dizastronică a scenariului estic arată astfel: față de segmentul de 2 122 479 de persoane afectate în scenariul estic, segmental persoanelor afectate în scenariul vestic atinge 128 097 persoane, adică a 17-a parte din segmentul estic.

 II Secetă hidrologică

Indice mediu de vulnerabilitate (impact social potenţial) la o secetă hidrologică (de tip iulie 2012)

 Indice mediu de vulnerabilitate (impact social potenţial) la o secetă hidrologică (de tip august 2012)

 Indice mediu de vulnerabilitate (impact social potențial) la risc de secetă meteorologică (Oltenia)

 Pentru gestionarii unui asemenea scenariu de secetă, harta vulnerabilității specifice (a expunerii) – determinată prin metodologia studierii infrahazardului de secetă meteorologică – este crucială pentru că aceasta decupează și zonele de impact maxim și pe cele de impact mai coborât (cu 1 unitate de scală). Zona cu roșu (de hot spot) este totodată zona cu un indice de impact de scor 4, iar cea colorată galben este zona în care putem coborî indicele de impact de la 4 la 3, adică de la un impact ridicat la un impact mediu. Zona cu verde este una de risc scăzut

 

---

[1] Autori: Ilie Badescu, Stoica Daniela, Ana Maria Raducan

[2] Modelul general de măsurare a distanţelor (mărimile δ şi kr) faţă de maximul impactului a fost conceput de Ana Maria Răducan, Daniela Stoica şi Ilie Bădescu. Algoritmul de calcul (pentru coeficienţii δ de distanţă şi kr, de poziţionare) a fost definitivat de Ana Maria Răducan, iar calculele pentru cele 70 de scenarii de risc au fost realizate de Daniela Stoica şi Ana Maria Răducan.

[3] Noţiunea de infrahazard este folosită în principal pentru a denumi efectele dezastrelor asupra infrastructurii. Într-un sens mai general, aceeaşi noțiune este utilizată pentru a desemna efectele dezastrelor asupra „sistemelor de suprafaţă”, deopotrivă sociale şi teritoriale (legături sociale, de comunicare, de accesare a unor utilităţi, servicii, folosinţe etc.). Nu vom insista asupra surselor privind termenul fiindcă în studiul de faţă îi vom adăuga a treia caracteristică şi anume aceea de hazarde care pot fi cercetate dinspre efecte spre cauze, adică pe baza scenariilor şi a sondajelor probabilistice de teren. Cf. J. Hjort, Miska Luoto, Julia Aalto et al., Geomorphic sensitivity of the Arctic region: geohazards and infrastructure (INFRAHAZARD), https://www.researchgate.net/project/ Geomorphic-sensitivity-of-the-Arctic-region-geohazards-and-infrastructure-INFRAHAZARD

[4] Conceptele „worst credible risk” şi „lowest credible risk” sunt utilizate în studiile de analiza şi de managementul riscurilor. Pentru ilustrare se poate consulta, între altele, lucrarea lui Robert Slomp, Flood Risk and Water Management in the Netherlands, 2012. Cf. Biermann, Frank (2012). „Planetary boundaries and earth system governance: Exploring the links”. Ecological Economics 81: 4–9. Pentru riscurile antropice se pot consulta studiile lui U. Beck, în viziunea căruia era în care trăim este aceea a unei „world risk society” (societate a riscului global) cf. Risk society: Towards a New Modernity, 1992, London, Sage Publication. Asupra relaţiei dintre reflexivitatea societăţii, ca factor al proceselor organizatoare şi diminuarea reflexivităţii ca factor al proceselor dezorganizante, cf. U. Beck, A. Giddens şi S. Lash (eds.), Reflexive Modernization: Politics, Traditions and Aesthetics in the Modern Social Order, Cambridge, Polity Press, 1994.

[5] Asupra metodologiilor inter şi transdisciplinare cf. Working with scenarios, risk assessment and capabilities in the National Safety and Security Strategy of the Netherlands (the guide and the method were written by a working group consisting of 10 experts from different institutions and ministries from Netherlands), 2009. „The National Safety and Security Strategy is used by central government. Due to the inter- departmental contribution to the method, the Interdepartmental Working Group on National Safety and Security (IWNV) and a Steering Group on National Safety and Security (SNV) are involved in every step of the method” (Ibidem, p. 12)

[6] Asupra mediilor slab structurate cf. Alina Ionela Bădescu şi Ciprian Bădescu, „Mediile slab structurate, instituţiile şi calitatea vieţii”, mss.

[7] Michael T. Hannan, John H. Freeman, Organizational Ecology, Harvard University Press, Cambridge/Massachusetts/London, 1993, p. 91.

[8] Frica socială a fost studiată pe baza răspunsurilor pe o scală în 5 trepte; tot printr-o distribuţie scalară au fost cercetate şi răspunsurile privind încrederea în instituţii, predispoziţia de culpabilizare a instituţiilor, traumele psihice cotidiene şi perturbarea vieţii cotidiene. Frecvenţele au fost standardizate şi astfel s-a putut calcula un indice agregat de structurare a mediului social care variază în intervalul 0–1. Rescalarea valorilor a permis interpretarea indicelui de structurare pe o scală în  5 trepte de structurare a mediului social

[9] Asupra noţiunii de stare hectică a unui „sistem” cf. definiţia lui Ammon Shea: „,Hectic’ means ‘habitual or constitutional; denoting a wasting habit or condition of the body; as, a hectic fever, one that consumes the body” cf. „Bad English: A History of Linguistic Aggravation”, Ammon Shea. Termenul este utilizat cu sensul său propriu de condiţie în care se găseşte un ecosistem habitaţional în stare de hazard, care este una epuizantă, o stare de epuizare, de slăbiciune similară cu starea de febră (precum remarcă şi intervenţia semantică asupra termenului fără a lămuri mai în profunzime chestiunea). În fond o stare de febră este una proprie organismului debilitat de simptome ascunse  (a wasting condition of the ecosystem), iar febra hectică se distinge prin volatilitatea stărilor sale ceea ce-i conferă o asemănare cu stările de febrilitate. Noţiunea este utilă pentru o înţelegere intuitivă a ecosistemelor habitaţionale în stare de hazard, care acţionează precum acţionează febra asupra organismului, adică îl slăbeşte, îl destabilizează, îi fragilizează izomorfismul. Starea aceasta este una potenţială, adică este acolo, înlăuntrul sistemului, spre a se actualiza când hazardul devine manifest, îmbrăcând forma dezastrului.

[10] Modelul de măsurare a distanţelor (mărimile δ şi kr) faţă de maximul impactului (prezentat într-un studiu separat) a fost conceput de către Ana Maria Răducan, Daniela Stoica şi Ilie Bădescu după metodologia analizei clusteriale. Algoritmul de calcul (pentru coeficienții δ de distanţă şi kr, de poziţionare) a fost definitivat de către Ana Maria Răducan, iar calculele pentru cele 70 de scenarii de risc au fost realizate de Daniela Stoica.

[11] 9 https://en.wikipedia.org/wiki/Ilya_Prigogine.